TELEPATIE sau SINCRONICITATE?...

"Opreste doamne ceasornicul
Cu care ne masori destramarea"
Lucian Blaga

Acest fapt pe care il voi relata in cele ce urmeaza, este cel mai trist si mai dureros din viata mea.
Dar inainte de a incepe sa descriu evenimentele care urmau sa se intample as vrea sa mentionez un lucru de o importanta majora, cu o zi inainte (vineri) am avut o discutie cu mama mea despre un "tanar curtezan" care urma sa vina ca eu, sa-l cunosc, desi nu imi doream acest lucru, dar nu stiam cum sa fac ca sa nu il cunosc, (trebuie sa precizez ca acesta urma sa vina dumineca).
Am hotarat impreuna cu mama sa lasam un bilet in usa in care sa precizam ca suntem la o inmormantare.Daca am fi stiut... sau poate undeva... in strafundul sufletului stiam! Gresita alegere!
In urmatoarea zi sambata pe 21 septembrie la pranz am sustinut un examen... deoarece eram foarte obosita am hotarat sa nu-mi mai vizitez bunica, care statea foarte aproape, mai exact la 5 minute de unde locuiam eu...a doua alegere gresita!
Seara m-am uitat la televizor, dar am atipit pentru o perioada de aproximativ o ora... m-am trezit cu o durere infioratoare de cap, eram agitata, dar in acelasi timp si foarte trista.Nu gaseam nici o explicatie. Mi-am deschis o ciocolata si am mers in sufragerie unde se aflau parintii mei... la cateva minute a sunat soneria... stiam, acum stiam cine suna, de ce suna...in cateva secunde cortina a cazut, iar visul pe care l-am avut se derula acum fara oprire, fara ca eu, sa mai pot opri ceva. Ce as fi vrut sa opresc? ... Timpul!
As fi dat orice sa pot intoarce timpul, doar in urma cu o ora, o singura ora... nimic mai mult. Am raspuns!
In usa se afla bunicul meu!
Nu era nevoie de cuvinte... ochii, privirea, tremurul buzelor, durerea sadita in suflet, in trupul care se legana incet si trist spuneau tot... tot ce eu, nu doream sa aud... ce a urmat, a fost infiorator de trist.
Mi-am luat ramas bun dar, in suflet simt si acum durerea ca si cand totul s-a intamplat ieri. O visez mereu atunci cand urmeaza sa mi se intample ceva neplacut... poate acolo unde e ma vegheaza.
Dar, iubirea nu moare, iar atunci cand inchid ochii mi-o imaginez ca este aproape, ca pot sa-i vorbesc... deci timpul nu cicatrizeaza orice rana, iar iubirea poate fi vesnica, daca sti sa o pastrezi...poate in timp voi invata sa trec dincolo... in a patra dimensiune a psihicului...(conform teoriei pe care o sustine psihologia transpersonala) unde cu siguranta ma va astepta.
Poate inainte de a-si lua ramas bun de la aceasta viata a ales sa isi ia ramas bun si de la mine, prin intermediul visului... sufletele noastre si iubirea ne-au adus aproape pentru cateva secunde... astfel am invatat ca o secunda poate fi la fel de pretioasa ca si intreaga viata...
O aroma de vis care se indrepta spre paradis!... aceasta era... bunica mea!...